Ce ne învață o comedie romantică despre stilurile de atașament?

Am pierdut șirul, nu mai știu de câte ori am văzut How to Lose a Guy in 10 Days (2003). Dincolo de scenele pline de umor și de farmecul protagoniștilor, care mă țin lipită de ecran de fiecare dată, filmul are și un substrat psihologic interesant despre relații și stilurile de atașament. Vă invit să îl descoperim împreună.

Despre ce e vorba în film?

Pentru a se face remarcată publicând un articol de impact pentru revista la care lucrează, Andie pornește un experiment jurnalistic: bazat pe propria experiență, vrea să le învețe pe cititoare despre cum să saboteze o relație în 10 zile, manifestând față de bărbatul cu care iese la întâlniri comportamente specifice unui stil de atașament insecurizant. Contrar așteptărilor sale, întâlnește un bărbat al cărui stil de atașament securizant îi rezistă provocărilor, dându-i peste cap planul.

Ce se întâmplă atunci când sabotăm relația de cuplu… dar partenerul rezistă presiunilor? Ce ne învață filmul How to Lose a Guy in 10 Days (2003) despre stilurile de atașament și intimitate?

În pielea unei partenere cu stil de atașament anxios

Încă de la primele întâlniri cu Ben, Andie pune în act, sub formă caricaturală, exagerată, comportamente reale asociate persoanelor cu stil de atașamentului anxios, care exprimă:

teamă de abandon și nevoie mare de reasigurare
implicare excesivă, încă de la începutul relației
control mascat ca „grijă” față de partener
dificultatea de a tolera diferențele personale
hipervigilență la semnele de retragere din partea partenerului.

La baza acestor comportamente se află nevoia principală de siguranță emoțională: dorința persoanei de a simți că este aleasă și că celălalt rămâne chiar și atunci când lucrurile devin inconfortabile.

Cum încearcă Andie să saboteze relația?

Are reacții emoționale disproporționate și comportamente de agățare

Reacționează emoțional intens la situații minore, creează tensiune și conflicte în cuplu, fără să clarifice intențiile partenerului. Se comportă ca și cum nu poate funcționa fără partener, sugerând că are nevoie constantă de atenția și validarea lui.

Îl testează constant pe partener

Creează situații menite să vadă dacă el „ține suficient de mult la ea”, dacă o liniștește, dacă o alege, dacă face eforturi suplimentare pentru a-și arăta implicarea în relație.

Critică alegerile partenerului și îi sabotează eforturile

Critică stilul său de viață și primește gesturile lui de atenție cu reacții paradoxale, de nemulțumire.

Oscilează între apropiere intensă și tensiune

Interpretează gesturile partenerului ca pe semne ale neimplicării acestuia și creează sentimentul de impredictibilitate în relație. Apropierea emoțională este imediat urmată de conflict, nesiguranță și reproșuri.

Reduce autonomia partenerului

Apare neinvitată în contexte în care Ben își petrece timpul cu prietenii, subminându-i autonomia, manifestând în cadrul relației mai degrabă un rol matern față de partener.

Este intruzivă, nu ține cont de nevoile partenerului

Își lasă lucruri personale în apartamentul lui Ben și începe să se comporte ca și cum locuiește la el, fără să existe o discuție reală despre asta. Face planuri de viitor fără a cere părerea partenerului și grăbește etapele relației.

Cum „rezistă” Ben?

Încearcă să rămână calm, nu se retrage și se implică în mod constant în relație
Oferă spațiu partenerei și respectă autonomia ei
Nu escaladează conflictele și nu reacționează defensiv
Recunoaște eforturile ei și încearcă să o înțeleagă
Nu interpretează disproporționat situațiile ambigue
Creează un cadru sigur pentru reglarea emoțională și apropiere autentică
Este dispus să depună eforturi pentru a repara rupturile din relație.

Un partener cu stil de atașament securizant trebuie să îndure orice, ca să mă ajute să îmi schimb tiparele relaționale?

Răspunsul este nu.

Un partener cu un stil de atașament securizant poate să rămână stabil emoțional, să nu escaladeze conflictul și să ofere spațiu pentru reglare și apropiere. Dar asta nu înseamnă că este datoria lui să „repare” sau să suporte la nesfârșit comportamente care îl rănesc. Creșterea și schimbarea partenerului cu stil de atașament insecurizant rămân, în primul rând, o responsabilitate personală. El poate face schimbări în modul de relaționare, ținând cont și de nevoile și limitele partenerului.

Siguranța relațională se construiește, nu se simulează

Nesiguranța lui Andie vine și din rolul pe care îl joacă în interes profesional, iar calmul lui Ben este susținut și de motivația de a câștiga un pariu. Chiar dacă ambii pornesc dintr-un loc inautentic, ei ilustrează în film dinamica anxios–securizant. Intimitatea reală apare abia când amândoi renunță la măști și devin cu adevărat curioși unul față de celălalt.

Reacțiile reale ale lui Andie și Ben, de la finalul filmului, arată că nimeni nu este niciodată complet securizat emoțional. Chiar și partenerii cu stiluri de atașament mai stabile au momente de frică, gelozie sau nesiguranță. Conexiunea în cuplu rămâne și se amplifică atunci când partenerii rămân sinceri cu sine și cu celălalt, chiar și în prezența acestor vulnerabilități.

La final, filmul ne arată că cel mai romantic gest este sinceritatea.