Rău cu rău dar mai rău fără rău - despre dependența emoțională în relații

Deși fiecare dintre noi caută conexiuni și afecțiune, dependența emoțională depășește granițele unei relații sănătoase și poate afecta profund stima de sine, libertatea personală și echilibrul emoțional. Înțelegerea modurilor în care aceasta se manifestă este primul pas spre a construi relații mai echilibrate.

Ce este dependența emoțională?

Dependența afectivă exprimă o dorință extremă și persistentă de afecțiune și sprijin față de partener, care își are rădăcinile în nevoi emoționale nesatisfăcute din copilărie.

Dependența emoțională își are rădăcinile adesea în experiențele din copilărie și în modelele relaționale formate de timpuriu. Lipsa afecțiunii constante, traumele emoționale, neglijarea sau supraprotecția pot genera sentimentul că propria valoare depinde de aprobarea altora. De asemenea, scăderea stimei de sine, teama de singurătate și anxietatea față de respingere pot intensifica nevoia de validare externă, transformând relațiile într-o sursă de securitate emoțională excesivă. În timp, aceste mecanisme se consolidează și se manifestă prin atașamente puternice, dificultăți în stabilirea limitelor și frica de abandon.

De cele mai multe ori, dependența afectivă poate transforma relațiile în surse de suferință și autosabotare, nu de siguranță și împlinire. Efectele dependenței emoționale devin mai vizibile la vârsta adultă în tiparele de relaționare în cuplu.

Cum sună dependența emoțională?

„Nu pot trăi fără tine.”

„Dacă mă lași, nu voi mai fi bine niciodată.”

„Dacă nu mă iubești, înseamnă că am făcut ceva greșit.”

„Nu contează ce vreau eu, contează doar ce vrei tu.”

„Nu știu ce să fac, tu te pricepi să decizi mai bine pentru mine.”

„Fără tine nu am valoare.”

„Te rog, nu mă părăsi, promit că voi fi mai bun(ă).”

„Dragostea adevărată cere sacrificii.”

„Tu știi mai bine ce e bine pentru mine.”

„Totul e din vina mea.”

Cum se manifestă dependența emoțională în relație cu ceilalți?

Stimă de sine scăzută și lipsa încrederii în propriile abilități: persoana se percepe lipsită de valoare fără sprijinul partenerului, se subestimează și se îndoiește constant de propria judecată și de abilitățile sale. Orice critică, chiar minoră, este trăită ca o confirmare a lipsei sale de valoare, ceea ce alimentează permanent sentimentul că nu este suficient de bună. Are convingerea că nu posedă trăsături demne de apreciere și nici nu consideră că merită respectul celorlalți, motiv pentru care se miră că partenerul său a găsit ceva atractiv la ea și a ales să rămână în relație.

Dificultăți în luarea deciziilor și afirmarea de sine: persoana trăiește adesea într-o stare de ambivalență și nesiguranță permanentă, îi este dificil să ia hotărâri sau să facă alegeri fără ajutorul și aprobarea celorlalți. Evită să spună „nu” și nu reușește să impună limite clare în relații, ceea ce îi accentuează sentimentul de neputință.

Teamă intensă de singurătate și nevoia compulsivă de relaționare: ideea unei despărțiri îi provoacă panică și disperare, simțind nevoia presantă de a începe rapid o nouă relație pentru a umple golul interior și a-și recăpăta siguranța emoțională. Se simte incomplet, neliniștit când e fără partener. În acest fel, relațiile devin mai degrabă o sursă de securitate decât de afecțiune. Simpla idee a despărțirii e îngrozitoare. Căci dincolo de această despărțire se află singurătatea și sentimentul de vid și credința că nu se va descurca singur.

Idealizarea iubirii și suprainvestirea emoțională în relație: persoana are o viziune romantică extremă, de tip „totul sau nimic”, și caută iubirea pasională cu orice preț. În acest proces, tinde să nege realitatea și să idealizeze partenerul sau relația, fiind convins că suferința și sacrificiul sunt justificate de intensitatea sentimentelor.

Sacrificarea propriilor nevoi în favoarea partenerului: pentru a-și asigura iubirea, persoana recurge la dăruire excesivă, cadouri sau sacrificii pentru partener, ignorându-și constant propriile dorințe în favoarea nevoilor celuilalt. Se definește mai degrabă prin rolul de salvator decât prin propria identitate. Nu se cunoaște îndeajuns de bine pe sine și în timp, ajunge să își piardă identitatea personală, confundându-se cu imaginea partenerului devotat.

Acceptarea și tolerarea abuzului în relații: din teamă de a nu fi părăsită, persoana poate rămâne într-o relație abuzivă, asumându-și vina pentru comportamentele negative ale partenerului și găsindu-i justificări. Încearcă permanent să schimbe lucruri la sine, convinsă că, dacă s-ar strădui mai mult, relația ar funcționa. Chiar și atunci când relația îi produce suferință, poate implora ca paertenerul să îi ofere noi șanse, refuzând să accepte despărțirea.

„Rău cu rău dar mai rău fără rău” - când suferința relațională este mai suportabilă decât singurătatea

Dependența afectivă face ca teama de singurătate să cântărească mai greu decât propria siguranță. Acesta este unul dintre motivele pentru care oamenii rămân în relații nepotrivite sau chiar abuzive: pentru că despărțirea li se pare mai greu de suportat decât suferința din relație. O expresie care surprinde foarte bine această realitate este binecunoscuta frază: „Rău cu rău, dar mai rău fără rău”. Persoana acceptă să trăiască într-o situație dureroasă, dar familiară, pentru că alternativa sepărării, a singurătății este percepută ca fiind insuportabilă.

Informațiile despre dependența emoțională nu înlocuiesc ajutorul specializat

Chiar și atunci când nu vorbim despre impactul ei în relațiile abuzive, dependența afectivă are consecințe importante asupra sănătății mintale, de la menținerea neputinței și a stimei de sine scăzute, până la tulburări de somn, dificultăți de relaționare, până la anxietate și depresie.

Dacă simți că ai nevoie de suport, nu ezita să apelezi la un specialist. Psihoterapia poate fi sprijinul care te ajută să îți regăsești echilibrul interior și să fii alături de ceilalți, fără a te pierde pe tine.