Psihiatrul Eric Berne (1910-1970), fondatorul analizei trazacționale, definește 3 stări ale Eului care coexistă în interiorul fiecărei persoane: cea de Părinte, de Adult și de Copil.

Aceste stări sunt realități psihologice, trăite de către persoană, nu roluri pe care le joacă de-a lungul vieții sale. Stările sunt accesate și experimentate constant de-a lungul vieții, prin actualizarea înregistrărilor legate de evenimente din trecut, care implică persoane, emoții și întîmplări reale din viața persoanei. Cu alte cuvinte, atunci când ne reamintim de anumite evenimente și emoții, retrăindu-le, accesăm, trăim și acționam conform uneia dintre cele 3 stări.

Părintele

• Conține totalitatea „înregistrărilor” evenimentelor externe legate de interacțiunile cu proprii părinți. Această înregistrare a mesajelor din partea părinților poate fi redată pe tot parcursul vieții noastre.

• Conține toate judecățile de valoare, restricțiile și regulile pe care copilul de până la 5 ani le-a observat în comportamentul verbal/ nonverbal al părinților săi, dar și în relație cu frații și autoritatea.

• Se manifestă sub forma gândurilor automate despre „cum să”, întărite de formule imperative precum „niciodată”, „întotdeauna”, a tendinței critice în relație cu sine și ceilalți, a prejudecăților, dar și sub forma atitudinii calde, suportive

• El reprezintă concepția de viață dobândită.

Copilul

• Conține totalitatea înregistrărilor sentimentelor trăite în interacțiunile cu părinții.

• Fiecare are un Copil Non-OK care activează toate sentimentele neplăcute înregistrate, așa cum fiecare are și un Copil-OK, care ne ajută să retrăim în prezent toate sentimentele plăcute înregistrate până la vârsta de 5 ani.

• Pe lângă sentimentele negative de respingere, tristețe, abandon, Copilul stochează și sentimente pozitive precum creativitatea, curiozitatea, dorința de a explora, de a simți și experimenta.

• El reprezintă concepția de viață simțită - atunci când sentimentele preiau controlul, la conducere se află Copilul.

Adultul

• Este cel care apreciază dacă regulile provenite de la Părinte sunt adevărate și valabile în prezent, dar și felul în care își poate exprima emoțiile simțite de Copil, în conformitate cu situațiile de viață actuale. El nu neagă sau invalidează prezența Părintelui sau a Copilului, este conștient de vulnerabilitățile și resursele lor, dar ia deciziile ținând cont și de nevoile sale din prezent, de informațiile obținute prin experiența sa directă.

• Testează realitatea, adună informații pe baza propriei experiențe, estimează probabilități.

• Prin urmare, Adultul este concepția de viață gândită - Copilul oferă motivația iar Adultul oferă capacitatea de realizare, speranța și mijloacele schimbării.