arrow left
arrow right

ⓒMihaela Dan - Cabinet Individual de Psihologie | 2024

 

 

Citește mai multe articole:

Articole din această categorie:

Articole din această categorie:

white study lamp on top of white wooden end table beside gray fabric sofa
02 octombrie 2025

Lucruri normale pe care le simți în prima ta ședință de psihoterapie

Articole din această categorie:

arrow left
arrow right
Toate începuturile sunt mai mult sau mai puțin dificile și aduc cu sine emoții contradictorii. Începutul procesului psihoterapeutic nu face excepție de la această regulă, cu toate ca fiecare dintre noi simțim lucrurile în modul nostru specific.
 
Astăzi vorbim despre lucrurile care sunt firești la primele întâlniri cu un specialist în sănătate mintală:
 
E normal să ai emoții
Prima ședință e un pas important, ai în față un teritoriu necunoscut și urmează să vorbești despre tine în fața unei persoane pe care abia ai întâlnit-o.
 
E normal să nu ai încredere totală în psihoterapeut sau să nu simți o conexiune imediată cu acesta
Încrederea se construiește în timp, pe măsură ce te simți în siguranță, înțeles și acceptat.
 
E normal să nu vrei să vorbești despre cele mai sensibile experiențe ale tale din prima ședință
Ai dreptul să stabilești ritmul în care explorezi. Poți alege împreună cu specialistul un moment în care te simți pregătit să mergi mai în profunzime.
 
E normal să ai întrebări și nelămuriri
E firesc să vrei să înțelegi procesul și rolul terapeutului în realizarea obiectivelor tale. Întrebările fac și ele parte din proces. Ai dreptul să afli și să alegi ce este cel mai potrivit pentru tine.
 
E normal să nu știi de unde să începi
Uneori poveștile noastre sunt atât de complexe, încât ne temem că nu vom putea surprinde ce este cu adevărat important. Ai un ajutor în acest proces: psihoterapeutul știe cum să te ghideze pas cu pas.
 
E normal să vorbești despre lucruri aparent „banale”
Uneori chiar detaliile mici, care par nesemnificative, sunt cele care deschid drumul către teme mai profunde.
 
E normal să plângi sau să nu plângi
Cabinetul este un spațiu sigur, unde orice emoție e binevenită, fie că se manifestă din prima ședință sau nu. Trăirile tale pot fi exprimate prin cuvinte, lacrimi, gesturi sau tăcere. Faptul că ești aici și dispus să-ți faci povestea auzită este deja un pas important.
 
E normal să te simți obosit după ședință
Procesul psihoterapeutic implică un mare consum energetic. La început, dar și pe parcursul următoarelor ședințe, poate fi foarte solicitant să pui în cuvinte gânduri și emoții intense, să te conectezi la resorturile tale interioare.
 
E normal să îți vină să renunți

Începutul psihoterapiei poate fi copleșitor. Este firesc să simți teamă sau disconfort atunci când te confrunți cu emoții dificile, dar asta nu înseamnă că terapia nu ți se potrivește. Oferă-ți puțin timp și amintește-ți ce contează pentru tine și ce te-a adus aici.

 

Fiecare pas, oricât de mic, contează. Nu ești singur în această călătorie.