Articole din această categorie:

Uneori copiii care par mult mai maturi și mai responsabili pentru vârsta lor pot căra cu sine bagaje emoționale grele, ca urmare a fenomenului parentificării. Expresii precum cele de mai jos le pot fi familiare:

“De astăzi tu ești bărbatul în casă, ne bazăm pe tine.”

“Să nu îi spui mamei despre infidelitatea mea, promite-mi că rămâne între noi.”

“Du-te tu și împacă-l pe taică-tu, eu nu știu ce să mai fac.”

Parentificarea este procesul de inversare a rolurilor părinte – copil, prin care un copil sau un adolescent este nevoit să susțină sistemul familial în moduri care îi depășesc nivelul normal de dezvoltare. Cu alte cuvinte, copilul preia în cadrul familiei rolul de îngrijitor înainte de a fi pregătit fizic, mental sau emoțional pentru o asemenea responsabilitate.

Acest fenomen al parentificării poate fi creat și întreținut de diverse contexte de viață, precum absența fizică sau emoțională a părinților, abuz de substanțe, situație materială precară, situații familiale conflictuale sau probleme emoționale ale părinților.

Deși nu dispun încă de toate abilitățile și de maturitatea emoțională necesară gestionării unor astfel de situații, copiii preiau mare parte din rolul de îngrijitor, punând pe pauză propriile nevoi și dorințe, încercând să facă față așteptărilor nerealiste de a ține o familie împreună pe cont propriu sau de a îndeplini nevoile emoționale ale părinților.

Responsabil sau parentificat?

Copiii și adolescenții au de obicei anumite responsabilități în cadrul familiei și îndeplinesc sarcini care îi ajută să își dezvolte abilitățile, având în continuare libertatea de a-și trăi propria copilărie. În cazul parentificării, copilul se regăsește în situația în care el este principala persoană responsabilă de bunăstarea familiei, figurile parentale nereușind să îi asigure acestuia siguranța fizică sau emoțională de care are nevoie.

Bagaje prea grele pe care nu trebuia să le cari atunci când erai copil:

• Responsabilitatea de a repara sau a media relația părinților tăi
• Responsabilitatea de a fi confidentul unuia dintre părinți
• Responsabilitatea de a călca pe urmele unui membru al familiei
• Responsabilitatea de a-ți îngriji frații mai mici și de a asigura bunăstarea familiei
• Responsabilitatea de a realiza visele neîmplinite ale părinților tăi
• Responsabilitatea de a păstra secretele unuia dintre părinți sau de a minți pentru a menține imaginea familiei.

Această maturizare forțată poate aduce cu sine:

• singurătatea, sentimentele de neputință și de împovărare, anxietatea și depresia;
• sacrificarea propriei identități sănătoase, dependența emoțională;
• dificultatea de a seta limite sănătoase în relații, tendința de a se supraresponsabiliza pentru ceilalți, de a prelua rolul de Salvator;
• concentrarea aproape exclusivă pe nevoile celorlalți și neglijarea propriilor nevoi;
• dificultatea de a crea relații sănătoase și satisfăcătoare, bazate pe încredere și ajutor reciproc.

🌱Psihoterapia poate ajuta la clarificarea dinamicii familiale și a istoricului personal, dar și a modurilor în care copilul care a crescut prea repede vorbește încă în adultul care ești. Astăzi doar ascultă-l.