ⓒMihaela Dan - Cabinet Individual de Psihologie | 2024

Citește mai multe articole:

Articole din această categorie:

Articole din această categorie:

Articole din această categorie:

Rușinea este o emoție de bază, adânc conectată la resorturile noastre psihologice. Este una dintre cele mai neplăcute emoții pe care le simțim și poate deveni cronică, afectând din umbră starea noastră de bine, dar și alegerile pe care le facem de-a lungul vieții. Din punct de vedere evolutionist, rușinea avea rolul de a descuraja indivizii să încalce normele sociale ale grupului/ale tribului, acționand în interesul general al acestuia. Rușinea era folosită și poate fi folosită ca mecanism prin care oamenii sunt motivați să se schimbe. Efectele rușinii cronice care se instalează în timp depășesc însă beneficiile schimbării de moment.

Rușine vs. Vinovăție – cum deosebim rușinea de vinovăție?

Rușinea este profund legată de identitatea persoanei și se manifestă ca o senzație de umilință, inadecvare și dorința de a te ascunde. Dacă rușinea ar vorbi, vocea ei ar spune: „Eu sunt lucrul greșit/ Este ceva în neregulă, greșit cu mine ca persoană. ”. Rușinea apare atunci când cineva se percepe ca fiind inacceptabil sau defect în ochii celorlalți, afectând stima de sine. Neprocesată, poate duce pe termen lung la comportamente de evitare, izolare socială, comportamente autodistructive sau depresie. Rușinea oate deveni cronică și se poate transforma în vinovăție cronică – Nu sunt o persoană bună, deci sunt vinovat pentru ce (mi) se întamplă. Astfel, persoana riscă să adopte și să rămână în poziția de victimă. Gândurile de tip depresiv cu privire la propria vinovăție pot acapara în timp întreaga viață psihică a individului.

Vinovăția este legată de acțiuni specifice și se manifestă ca un sentiment de regret, remușcare și dorința de a repara. Dacă vinovăția ar vorbi, vocea ei ar spune: „Am făcut un lucru greșit.” Apare atunci când cineva realizează că a încălcat un principiu personal și poate motiva schimbarea, împăcarea și asumarea responsabilității, dar, dacă rămâne nerezolvată, poate provoca dificultăți emoționale similare rușinii.

Cum și cand apare rușinea? Este ea învățată? Ce ne învață ea despre noi?

Rușinea apare în relațiile cu ceilalți. Anii copilăriei ne învață prima dată cum se simte rușinea și ce înseamnă ea. Cred că fiecare dintre noi a auzit cel puțin o dată în copilărie expresia „este rușine dacă, te faci de rușine dacă/ mă faci de rușine dacă….” . Rușinea este uneori folosită ca strategie pentru a motiva copilul să învețe sau să adere la normele sociale. Ea aduce rezultate, dar cu ce costuri pentru copil, pe termen lung?

Judecata și controlul excesiv exercitat de părinți, îl pot învăța pe copil că nu este iubit și apreciat, că este foarte ușor supus riscului de respingere din partea celorlalți, că valoarea lui ca ființă umană este amenințată de posibilele greșeli pe care le face în societate/ în văzul celorlalți sau doar cu sine însuși.

În cazuri mai grave, comportamentele punitive și de devalorizare din partea părinților, neglijența, umilirea, agresivitatatea fizică îndurată din partea părinților, îl fac pe copil să creadă despre sine că nu este o persoană valoroasă, demnă de iubire și apreciere și că, în definitiv, este ceva fundamental greșit cu propria persoană. Această rușine poate deveni partitura vietii de adult.

Situațiile cu adanc impact emoțional, precum contextele umilitoare la care un copil poate fi expus, pot, de asemenea să declanșeze instalarea rușinii cronice. Avem destule exemple în jurul nostru despre cum copiii pot fi umiliți de persoane din poziții de autoritate (ex: profesori) sau chiar de alți copii (e: bully-ingul). Copilul învață că nu este demn de respect și că este ceva fundamental greșit cu sine. La pachet cu rușinea, vin neajutorarea și furia neexprimată, teama și revolta, tristețea și sentimentele de profundă inadecvare.

Așadar, rușinea poate fi învățată fie în copilărie, fie mai tarziu, în relațiile abuzive în care putem intra și rămane blocați. Vocea oamenilor care ne devalorizează va deveni parte din noi, iar această voce ne poate critica sau chiar abuza fie și după moartea sau dispariția celor de la care am preluat-o. Cand vorbim de rușine, parcă vorbim de o haină de împrumut. Din păcate, ea nu este totuși o haină care să ne țină de cald. Este mai degrabă cojocul gros care ne protejează dar ne și ține pe loc din a ne mișca liber prin propria viață, fiind noi înșine, așa imperfecți cum e normal să fim ca oameni.

Iată o listă cu posibile cauze care pot conduce la dezvoltarea rușinii cronice, în copilărie sau chiar și la vârsta adultă:

• Presiunea de adaptare la standardele sociale nerealiste (aspect fizic, statut, succes);

• Umilirea publică;

• Bullying sau excludere socială;

• Atitudine critică din partea părinților sau a profesorilor;

• Experiențe de eșec sau nevoi ridiculizate de ceilalți;

• Abuz emoțional, fizic sau sexual;

• Lipsa sprijinului emoțional și a validării;

• Relații abuzive în care persoana este manipulată prin rușine;

• Norme rigide și control excesiv în familie;

• Familie cu secrete, rușine transmisă intergenerațional;

• Trădări și respingeri dureroase (ex. infidelitate, abandon);

• Stigmatizarea socială a unor aspecte personale (dizabilități, orientare sexuală, statut social).

Apărări nesănătoase în fața rușinii

Pentru a face față rușinii sau pentru a evita să ne confruntăm direct cu ea, putem apela la diverse strategii. Acestea pot fi sănătoase sau disfuncționale pe termen lung, afectând sănătate psihică a individului. Moduri nesănătoase de a face față rușinii pot fi reprezentate de:

🔺Evitarea contextelor care te-ar putea pune față în față cu sentimentul de eșec, de a nu fi de ajuns. Aceasta poate lua poate lua și forma retragerii în dependențe (de substanțe, de jocuri de noroc, de pornografie etc). Rușinea ne poate convinge că nu e bine să fii văzut, deoarece a fi văzut înseamnă a fi expus în vulnerabilitățile noastre, a fi judecat, a fi chiar umilit și neajutorat.

🔺Resemnarea, renunțarea la sine și adoptarea unei atitudini supuse în relațiile cu ceilalți.

🔺Acceptarea comportamentelor abuzive din partea celorlalți.

🔺Adoptarea rolului de agresor presupune a-i face pe ceilalți de rușine, pentru a evita confruntarea cu propria vulnerabilitate, cu propriile răni emoționale.

🔺Perfecționismul și respectarea unor standarde nerealiste autoimpuse (ex: epuizarea în slujba performanței profesionale). Dacă nu ma simt demn de iubire și valoros ca om, trebuie să muncesc pentru a caștiga aprecierea celorlalți.

🔺Îndepărtarea  de sinele autentic: adoptarea unor atitudini care nu se potrivesc cu propriile nevoi și dorințe, pentru a evita respingerea.

Alternative mai sănătoase de a face față rușinii:

🪴Conștientizează: Observă momentele în care simți rușine, învață diferența între rușine și vinovăție și identifică sursele rușinii.

🪴Fii blând cu tine: Încearcă să îți vorbești cu prietenie, acceptă că toți oamenii fac greșeli și au imperfecțiuni, rămâi conștient de propriile calități.

🪴Vorbește despre rușine: Dă-ți voie să fii vulnerabil și discută cu persoane de încredere. Scrie despre experiențele tale într-un jurnal. Rușinii îi plac locurile ascunse și vrea să ne ascundem cu ea, (de unde și expresiile) să ne facem mici sau să intrăm în pămant, pentru ca ceilalți să nu ne poată judeca greșelile. Totuși, atunci cand găsim curajul de a fi vulerabili în fața altor oameni, aceștia au ocazia de a ne cunoaște în profunzime și de a le permite și lor să ne însoțească. Vulnerabilitatea are puterea de a ne apropia de ceilalți, așa cum rușinea ne îndeamnă să ne ținem la o distanță sigură.

🪴Ancorează-te în prezent: Meditația și exercițiile de respirație te pot ajuta să treci mai ușor prin momentele în care rușinea te copleșește.

🪴 Fă mai mult din ceea ce contează pentru tine: Implică-te în activități care îți dau un sentiment de competență și de bine, alătură-te grupurilor cu care împărtășești aceleși valori și interese.

🪴 Învață să râzi: umorul are puterea de a ne dezarma criticul interior în situațiile pe care acesta le percepe ca fiind amenințătoare pentru noi. Putem învăța din propriile greșeli, dar rușinea pe care o simțim uneori în urma unor incidente minore încearcă să ne convingă să luăm lucrurile mult prea în serios. Nimic nu este definitiv la noi ca și persoane și uneori putem trece mai ușor peste momente pe care le percepem ca fiind stanjenitoare facand o glumă.

🪴Apelează la un specialist: Rușinea se dobândește și se vindecă în relațiile cu ceilalți. O relație terapeutică bună te poate ajuta să îți dai voie să fii tu însuți și să te accepți cu tot cu imperfecțiuni. Terapeutul te poate ghida în explorarea acestei emoții și în identificarea unor modalități personale de a-ți redobândi încrederea în tine.

Vindecarea rușinii este un proces de durată, dar cu pași mici și constanți, poți construi o relație mai sănătoasă cu tine însuți. 💙