Avem o nevoie fundamentală de a aparține, pentru că a aparține înseamnă a supraviețui. Studiile recente arată că durerea emoțională care vine odată cu respingerea din partea celorlalți este similară durerii fizice. Nu este astfel de mirare că ne ferim să experimentăm respingerea, mai ales dacă am trăit-o încă din timpul relațiilor cu figurile de atașament.

 

Teama de respingere poate acapara total preocupările unui individ, cu riscul de a-i cauza acestuia disfuncționalități severe în viața socială, profesională și intimă, însoțite de o suferință care se autoperpetuează.

 

Atunci când ne simțim respinși de timpuriu:

1. Devenim experți în a anticipa și evita respingerea, riscând să o proiectăm acolo unde este posibil ca ea să nu existe

2. Devenim experți în a respinge pe noi înșine.

 

Tulburarea de personalitate evitantă are la bază o imensă teamă de respingere și ridiculizare pe care individul o resimte înainte dar și pe parcursul interacțiunilor sociale, mai ales dacă acestea implică persoane necunoscute. În situațiile sociale noi, persoanele cu trăsături de personalitate de tip evitant se simt inadecvate, inhibate, neîncrezătoare și temătoare și adesea interpretează semnalele neutre din partea celorlalți ca fiind un semn al respingerii. De aceea, acestea evită implicarea în interacțiuni sociale dacă nu sunt convinse că ceilalți îi vor accepta. Acest radar sensibil la indiciile care ar putea confirma respingerea din partea celorlalți determină retragerea și izolarea socială și ajută la întărirea credințelor disfuncționale despre sine. Persoanele cu trăsături de personalitate evitantă își doresc să aibă parte de relații suportive cu ceilalți, dar se simt ridicole, nevaloroase și inadecvate social, preferând să se retragă în imaginație unde își pot îndeplini aceste nevoi.

 

Lumea pare astfel un loc nesigur și periculos, în care există oricând riscul ca ceilalți să judece sau să eticheteze, să ignore sau și mai rău, să râdă dezaprobator. Prin urmare, evitarea respingerii poate însemna a fi în siguranță.

 

𝐶𝑢𝑚 𝑝𝑜𝑡 𝑖𝑒𝑠̦𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑐𝑒𝑟𝑐 𝑣𝑖𝑐𝑖𝑜𝑠 𝑎𝑙 𝑓𝑟𝑖𝑐𝑖𝑖 𝑑𝑒 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑖𝑛𝑔𝑒𝑟𝑒?

În primul rând ai nevoie de o relație suportivă cu un psihoterapeut empatic care să înțeleagă dificultățile prin care treci. Cu răbdare, de-a lungul procesului psihoterapeutic poți:

Să devii mai conștient/ă de emoțiile și credințele tale și de modul în care ele îți afectează viața;

Să înveți cum să-ți exprimi în mod direct nevoile și gândurile, să înveți să negociezi;

Să identifici sursa rușinii și să modifici vechile percepții despre sine;

Să te accepți așa cum ești și să îți dai voie să te dezvălui celorlalți, care te pot plăcea și 𝑐𝑢 𝑏𝑢𝑛𝑒 𝑠̦𝑖 𝑟𝑒𝑙𝑒;

Să creezi și să menții relații sănătoase și satisfăcătoare în care poți fi tu însuți/însăți;

Să îți dai voie să devii personajul principal în propria poveste.