Articole din această categorie:

• Îţi dau eu un motiv bun să plângi.
• Este mai mare ruşinea, un băiat aşa mare să plângă.
• La noi în familie nu se vorbea despre ce simţim, ne comportam de parcă nimic nu s-a întâmplat și mergeam mai departe.
• Nu i-am văzut niciodată supăraţi sau nervoşi pe părinţii mei.

Acestea sunt doar câteva exemple despre modul în care exprimarea emoțiilor poate fi dezaprobată și inhibată în cadrul familial. În aceste cazuri, membrii familiei nu sunt conectați la propriile emoții, evitând prelucrarea sau exprimarea afectelor neplăcute.

Leigh McCullough descrie termenul de fobie afectivă, care se referă la teama asociată cu trăirea şi exprimarea emoţiilor.

Fobia afectivă - o moștenire transgenerațională?

Această teamă de emoții se poate transmite de la o generație la alta. Un părinte care se simte neputincios în fața propriilor emoții va avea dificultăți în a tolera exprimarea acestor emoții la propriul copil. Copilul învaţă repede că, pentru a evita pedeapsa sau pentru a fi iubit, el trebuie să nu exprime (şi dacă este posibil, nici măcar să simtă) afecte precum furia, tristeţea sau entuziasmul.

Adulții care nu au avut în copilărie un model sănătos de exprimare a propriilor emoții:

• evită expunerea la situaţii cu mare încărcătură emoţională, cu ajutorul diverselor mecanisme de apărare;
•  simt anxietate, ruşine şi vinovăţie atunci când apar furia, tristeţea sau entuziasmul;
• oscilează între teama de vulnerabilitate și nevoia de a se exprima autentic;
• duc lupte tăcute, se simt singuri și le este greu să împărtășească cu ceilalți ceea ce simt cu adevărat sau se tem că nu vor avea control asupra propriilor manifestări.

Atunci când nu suntem antrenați să intrăm și să rămânem în contact cu ceea ce simţim:

• emoţiile pot părea copleşitoare şi de a dreptul periculoase;
• riscăm să ne exprimăm emoțiile prin reacții dezadaptative;
• ne limităm calitatea interacțiunilor sociale și posibilitățile de dezvoltare pe termen lung, folosind rigiditatea, evitarea şi lipsa de spontaneitate ca și mecanisme de apărare.

Nicio emoţie nu este ruşinoasă, toate emoţiile servesc unui singur scop: acela de a ne trăi pe noi înșine pe deplin, fiind cât mai conştienți de propriile nevoi.

A explora şi a sta cu propriile emoţii, a înţelege mesajul pe care acestea încearcă să ţi-l transmită este primul pas spre a accepta că este normal să simți, este în regulă să exprimi ceea ce simți.